Faima sa, care radiază în întreaga lume, face ca pe teme culinare să poată discuta aproape orice francez, indiferent de instruire sau pătură socială.
Bucătăria francezului de rând este un element nelipsit al vieţii cotidiene, nu fără motiv francezii creând arta savoir – vivre.
Delicatesele franceze
La fel ca alte bucătării naţionale, bucătăria franceză este renumită prin specialităţile sale, a căror enumerare te face doar să salivezi. În schimb există şi specialităţi, asupra cărora trebuie să te convingi, de ex. cârnaţii francezi preparaţi din măruntaie.
Dacă totuşi te vei încumeta să alegi specialitatea caracteristică a bucătăriei franceze, aceasta este fără îndoială bagheta. La popularitatea ei contribuie raportul specific al francezilor faţă de produsele de patiserie. Acestea sunt un element însoţitor al fiecărui fel de mâncare.
Meniul zilei
Francezii aleg foarte atent produsele pentru fiecare masă, meniul este dependent de sărbătoarea din calendar, nivelul festivităţii, momentul zilei sau pur şi simplu de fantezia bucătarului.
Ora meselor se schimbă în funcţie de regiune, însă putem să admitem, că micul dejun, format din cafea, ceai sau ciocolată fierbinte servite împreună cu un corn cu gem, este consumat între orele şapte şi zece dimineaţa. Prânzul este servit la amiază, iar cina, care începe cu o supă - în jurul orei douăzeci.
Melcii…
Melcii îşi datorează popularitatea în bucătăria franceză lui Antoine Carem – creatorul „Elogiului bucătăriei franceze”. Aceste mici moluşte, preparate cu unt, usturoi şi pătrunjel, au devenit aşa de populare, încât au fost create farfurii speciale cu adâncituri pentru melci şi cleşti cu ajutorul cărora se ţine cochilia fierbinte, făcând posibilă înfigerea furculiţei cu doi dinţi în melc.
Amatorii acestor moluşte câteodată nu îşi dau seama prin ce proces complicat trec melcii, înainte să ajungă în farfurie. Pentru ca organismul lor să fie curăţat de resturile de mâncare, sunt supuşi unei lipse de hrană timp de 10 zile. În continuare sunt supuşi unei spălări triple, sunt gătiţi, răciţi şi din nou gătiţi. Apoi sunt introduşi răciţi în cochiliile sterilizate, care unse cu unt de usturoi pot fi servite pe farfurie.
Bogăţia de brânzeturi
Uriaşa diferenţiere regională a Franţei, precum şi climatul schimbător, peisajul, diversitatea raselor animalelor crescute, îşi găsesc imaginea în numeroasele tipuri de brânză, în număr de circa 370.
În funcţie de modul de producţie, pot fi diferenţiate Brânzeturi proaspete, moi cu coaja acoperită de mucegai alb, brânza cu coajă spălată, brânza cu mucegai albastru natural, brânza din lapte de capră, presate la cald sau rece.
Brânza constituie un element caracteristic al mesei franceze, este servită la prânz şi la cină pe tavă de lemn.
Vinul
Francezii îl beau în loc de apă, lapte, ceai sau bere. Le-ar fi dificil să trăiască fără cel puţin un pahar în timpul unei mese delicioase. Zilnic beau mărci puţin cunoscute, cel mai des provenite din mici podgorii locale, în schimb la sărbătorile mai importante, vinuri de marcă şi cunoscute. Se apreciază, că francezul de rând consumă 100 de litri pe an din această băutură alcoolică nobilă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.