Burrito

		Reţetă de burrito – o mâncare adorată de amatorii de bucătărie mexicană. După o salsa fierbinte, plină de pasiune, deliciosul burrito vă va astâmpăra foamea. Modul de preparare: • Carnea spălată se freacă cu un amestec (trecut prin mixer) de usturoi, suc de lămâie, oregano, piper şi sare. Se macerează timp de 4 până la 8 ore, se prăjeşte, se împarte în bucăţi mici şi se usucă timp de aproximativ 6 ore. • Ceapa curăţată se toacă mărunt. Se prăjeşte pe uleiul încins. Se adaugă carnea de vită uscată (machaca) şi se prăjeşte până se rumeneşte bine. Se adaugă sare şi se amestecă. • Tortilla se încălzeşte în cuptor. Pe fiecare tortilla se aşează câteva linguri de carne şi se rulează. • Se serveşte fierbinte, cu sos mexican şi cu fasole.
Ingrediente: (4 persoane) 600 g carne de vită 12 plăcinte tortilla 2 căţei de usturoi 1 ceapă mică 2 ml suc de lămâie 1 linguri de oregano ½ linguriţă de sare ¼ linguriţă piper proaspăt măcinat 1 lingură de ulei

Ceviche

		Reţetă de cheviche – peşte maritim crud cu garnitură. În fiecare din ţările Americii de Sud această mâncare se serveşte în alt fel. În Peru cheviche se serveşte cu felii subţiri de ceapă verde cu care se garniseşte cheviche în ultima clipă înainte de servire. În caz contrar ceapa schimbă gustul mâncării. Modul de preparare: •Fileurile se spală, se usucă şi se taie cuburi. Se pun într-un vas de sticlă. Se toarnă sucul de lămâie şi se lasă la macerat la temperatura camerei timp de două ore şi jumătate. • Se încinge uleiul într-un mic vas, se pune usturoiul şi se prăjeşte timp de aproximativ 3 minute. Usturoiul se scoate iar uleiul se lasă să se răcească. • Roşiile opărite se curăţă de pieliţe, se taie felii, se înlătură seminţele (fără a pierde sucul). Ceapa cojită se toacă în bucăţele mărunte. • Roşiile se aşează într-un bol de sticlă, împreună cu ceapa, coriandrul, oregano, ketchup, chili, măslinele şi pasta de ardei. În timpul pregătirii ceviche-ului se folosesc doar vase de sticlă sau emailate. Nu se folosesc vase metalice. Întregului amestec îi adăugăm acum uleiul şi sucul de roşii. Se condimentează după gust cu sare şi piper, se amestecă şi se lasă să stea. • Se scoate peştele din marinată şi se spală în apă rece de trei ori. Se acoperă cu apă minerală şi se mai lasă 3 minute. După ce se scoate din apă se lasă să se scurgă bine şi se pune în bolul cu roşii şi condimente. Se amestecă, se acoperă şi se lasă 3 ore în frigider. • Se serveşte în farfurii adânci răcite în congelator. Se decorează cu măsline.
Ingrediente: (6 persoane) 700 g fileu de peşte maritim proaspăt, de exemplu corvina, congrio (ţipar de mare), chita, mero , lenguado (sole), pango, huachinango 700 g roşii 80 g măsline verzi tocate 400 ml suc de lămâie proaspăt apă minerală 70 ml ulei de măsline 3 căţei de usturoi 2 linguri de oregano 2 linguri de coriandru tocat mărunt 100 g ceapă 100 ml ketchup 2 linguri de chilli serranos marinat 2 linguri pastă de ardei piper, sare şi măsline pentru ornare

Tortilla cu masa harina

		Reţetă pt. tortilla cu masa harina – în Mexic aceasta este cea mai importantă garnitură pentru orice mâncare, fiind în acelaşi timp un ingredient alimentar de bază, un fel de pâine a Mexicului. Dacă dorim să ne simţim ca un adevărat locuitor al Mexicului, nu ajunge doar Tequila şi Sombrero-ul... Modul de preparare: • Într-un blid mare se amestecă masa harina cu apă. Frământând, se obţine un aluat elastic, care nu se lipeşte de degete. Dacă aluatul este prea lipicios, se adaugă făină - dacă este prea uscat se adaugă apă. • Din acest aluat se formează un boţ care se acoperă şi se lasă 10 minute. • Aluatul se împarte în 10 bucăţi egale, din fiecare se formează un mic boţ, se întinde cu sucitorul până ajunge un disc cu diametrul de 15 cm. • Se prăjeşte pe tigaia uscată, la foc potrivit, timp de 2 – 3 minute, pe fiecare parte, până apar pete negre. Dacă plăcinta se umflă, se apasă cu o a doua tigaie. • Tortilla friptă se înveleşte într-un şervet pentru a păstra căldura şi a nu se usca.
Ingrediente: (10 plăcinte) 300 g masa harina sau amestec de mălai cu adaos de făină de cartofi 150 – 170 ml apă călduţă

Bucătăria mexicana

Bucătăria mexicana			Oameni din sânge şi porumb Înainte de sosirea spaniolilor alimentul de bază în Mexic era porumbul. } Tortilla sau nachos... Din pastă de porumb se coace pâinea mexicană – tortilla. } Macho de fasole Din Mexic provin cca. 20 de soiuri de fasole.} Secretul temperamentului fierbinte În Mexic chili a fost, este şi va fi regina condimentelor } Mexic: atenţie la lapte! Cea mai populară băutură alcoolică mexicană este tequilla. Totuşi nu există nici o reţetă de băutură care să amestece această băutură cu laptele. Elementele chimice care se află în alcătuirea laptelui accentuează efectul tequillei provocând chiar în condiţiile consumului de cantităţi mici.
Conchistadorii spanioli şi-au marcat prezenţa în diferite domenii, inclusiv în cel culinar... Înainte de sosirea spaniolilor în Mexic nu erau cunoscute nici grăsimea nici uleiul de măsline. Hrana era coaptă, fiartă în apă sau aburi, câteodată coacerea fiind făcută în gropi săpate în pământ. Colonizatorii spanioli s-au „americanizat” foarte repede începând să trăiască şi să se hrănească la fel ca indigenii.
	Întâlnirea celor două culturi a rezultat într-o bucătărie strălucitoare şi aromatizată. Noile tehnici culinare – prăjirea, coacerea etc. – au condus la apariţia unor reţete neobişnuite.

Ekmek – pâinea turcească

		Mod de preparare: • După amestecarea tuturor ingredientelor se frământă timp de aproximativ 8 minute, până aluatul devine compact şi uşor de format • Se unge un castron cu ulei şi se lasă aluatul în el timp de aproximativ 1:30 ore • După ce aluatul creşte, se trece în tava de copt aşternută cu hârtie, se desparte în două plăcinte rotunde sau ovale • Se bate oul, se adaugă o lingură de apă şi se unge partea de sus a pâinii • Se fac nişte adâncituri cu degetele şi se presară totul cu susan şi chimen • Se lasă pentru încă 20 de minute • Se coace 7 - 9 minute la 250 °C
O pâine bună pentru grătare sau gyros. Ingrediente: • 500 g făină (tip 550) • 10 g sare • 1 lingură ulei de măsline • 10 g zahăr (sau 2 linguriţe miere) • un pachet de drojdie uscată (sau jumătate de pachet de drojdie proaspătă) • 350 ml apă • un ou

Imam Bayildi – „Imamul leşină”

		Mod de preparare: • Într-o oală mare cu apă clocotită se opăresc vinetele timp de 7-8 minute, după care se strecoară şi se răcesc • Se căleşte ceapa în ulei de măsline, se adaugă usturoiul tocat, roşiile decojite şi tăiate în cubuleţe • se înăbuşe timp de 10 minute, iar la sfârşit se adaugă pătrunjelul tocat • Vinetele se taie în jumătăţi şi se scoate din ele un pic de miez • Miezul se toacă, se amestecă cu legumele, se condimentează după gust cu suc de lămâie şi mirodenii • În jumătăţile de vânătă se pune umplutura, se stropeşte cu restul de ulei şi se pune la cuptor • Se coace 45 de minute la 180 ° C • Le serveşte fierbinte, de preferinţă cu iaurt
Există multe legende legate de acest fel de mâncare. Una din ele povesteşte că un duhovnic mahomedan, pe numele de Imam, a leşinat când a gustat-o pentru prima dată. Ingrediente: • 4 vinete de mărime potrivită • 4 cepe de mărime potrivită • 4 căţei de usturoi • 6 roşii coapte, fără piele, de mărime potrivită • 100 ml ulei de măsline • 5 – 6 linguriţe de pătrunjel verde tocat • 3 linguriţe de zahăr • 5 linguriţe de suc de lămâie proaspăt • sare • piper • ulei de măsline prim

Gyros de curcan

		Mod de preparare: • Se scoate pielea de pe ţâmbul de curcan, se freacă cu cimbrul şi cu condimentele, apoi se lasă câteva ore în frigider • Se pune în tava de copt şi se coace până face coajă • Se răceşte şi se împarte carnea, tăind-o în fâşii Se frige carnea într-o tigaie împreună cu porumbul şi mugurii de bambus, se condimentează
Reţeta Gyros-ului a fost adusă în Turcia în vremuri îndepărtate, probabil din Grecia. Tocmai de aceea, este servit cu salată grecească, sos tzatziki, orez sau cartofi pai şi pâine „pita”. Ingrediente: • 1 ţâmb de curcan • 1 conservă de porumb • muguri de bambus • cimbru roşu • amestec de condimente („Vegeta”) • condimente pentru gyros

Döner Kebab

		Mod de preparare: • Frunzele de varză roşie şi albă, împreună cu castravetele, se taie în felii subţiri, apoi se presară cu bulion strivit şi se amestecă • Roşiile şi ceapa se taie felii • Se prăjeşte carnea, amestecată cu ceapa, pe uleiul încins, • Se condimentează după gust şi se continuă prăjirea, până când carnea devine crocantă • Se taie pâinea în lung, în 4 bucăţi, se frige sau se prăjeşte un pic • Când pâinea devine caldă, se umple cu carne şi cu celelalte ingrediente • Se acoperă totul cu tradiţionalul sos turcesc cu iaurt şi usturoi
Ingrediente: • 300 g varză (roşie şi albă) • 100 g salată „eisberg” • 1 castravete proaspăt • 1 ceapă mare • 4 roşii • sare • piper • 1 ardei • 2 linguri bulion (din cuburi de bulion strivite) • 500 g carne (de preferinţă de vită) • 5-6 linguri de ulei • 1 pâine turcească Ekmek

Bucătăria turcească

Bucătăria turcească este o minunată combinaţie de gusturi şi ingrediente. Această diversitate are adânci rădăcini geografice şi istorice, deoarece Turcia stă la răscrucea între Europa, Asia şi Orientul Apropiat.

Bogăţia alimentară



Un mic dejun tipic turcesc se compune din pâine, brânză de oi, măsline, roşii, castraveţi şi din mercimek áorbasi – o ciorbă de linte care se consumă cu pâine din belşug. La fiecare masă se adaugă diverse aperitive meze, foarte populare în Turcia.

Există chiar şi restaurante care au în oferta lor doar aceste aperitive. Ele pot de fapt ţine locul unui meniu complet, fiind foarte consistente.
DIntre ele merită menţionate: beyaz peynir – brânză dulce din lapte de oaie, yaprak dolmasi – sărmăluţe în frunze de viţă, tarama – pastă din icre de cod, sau kabak kizartmasi – dovlecei prăjiţi, în sos de iaurt.

Turcii adoră de asemenea imam bayildi („imamul leşină”) adică vinete coapte cu roşii, ceapă şi usturoi. Toate aceste aperitive se mănâncă cu ajutorul degetelor.

Carne, carne şi iarăşi carne

Felurile de mâncare turceşti pe bază de carne sunt cunoscute în lumea întreagă. Coranul nu le permite turcilor să consume carne de porc, dar este în schimb admisă carnea de berbec. Una din ipostazele sub care apare frecvent carnea este umplutura, în combinaţie cu legumele. Meniurile cu peşte şi fructe de mare sunt o importantă componentă a bucătăriei regiunilor costiere ale Turciei. În alte regiuni ale ţării domină legumele şi lactatele.

Laptele serveşte la producţia unui sos foarte popular în Turcia, dens şi asemănător unui iaurt uşor sărat. Această mixtură constituie baza a multe sosuri şi băuturi, de exemplu: ayranu – iaurt cu sare, castraveţi tocaţi şi arpagic, amestecat cu apă sau un cub de gheaţă.



Dar kebab-ul turcesc? Mai este cineva care nu l-a gustat măcar o dată? Conform legendei, kebabul ar fi fost inventat de bucătarul Iskander din oraşul Bursa. Războinicii turci, aflaţi departe de casă, frigeau carnea pe propriile spade.

Iskander a inventat proţapul vertical, care permitea grăsimii să curgă pe carne, saturând-o, de sus în jos. Azi, invenţia lui e folosită de mii de bucătari, în întreaga lume. De obicei, kebabul se serveşte în pâine pita, cu garnitură de crudităţi.

Dulcile specialităţi turceşti



Ca orice altă bucătărie, şi cea turcească îşi are mâncărurile ei dulci şi deserturile. Deosebit de agreat este consumul de fructe proaspete: pepeni, caise sau smochine. Baza o constituie însă baklava (baclavaua) – făcută din aluat moale foarte dulce şi acoperită cu sirop.

Acest preparat este cunoscut din vremurile asiriene, însă reţetele contemporane se bazează pe cărţi de bucate turceşti din secolul XV. Turci consumă cu multă plăcere de asemenea kadayif – un amestec de nuci şi cereale în miere. Sunt foarte cunoscute de asemenea halvalele şi marţipanul turcesc – acibadem kurabiyesi – considerat a fi cel mai bun din lume.

Cafea sau ceai?

Turcii nu mănâncă niciodată în pripă; iau masa îndelete şi cu plăcere. La fel se consumă şi băuturile. Kahve, cafeaua tradiţională turcească, se fierbe în ibrice speciale, amestecându-se cafeaua măcinată cu zahărul. Când este gata, se toarnă în mici ceşcuţe fără toartă. Cafeaua se serveşte în trei ipostaze: sekrali (foarte dulce), orte (cu un pic de zahăr) i sade (amară).

În ciuda marii popularităţi a cafelei, băutura numărul unu rămâne ceaiul. Se spune că turcii, atunci când nu sunt ocupaţi, îşi găsesc ceva de făcut: beau ceai. Ceaiul se infuzează până la 10 minute, la sfârşit se adaugă apă fiartă şi se îndulceşte cu mult zahăr. Ceaiul se serveşte în mici păhărele în formă de lalea.

Gazpacho

		Reţetă penru gazpacho – supă rece de legume spaniolă. Există multe variante ale acestei faimoase supe, dar reţeta tradiţională provine din Andaluzia. Gazpacho, servit în mod tradiţional, este o supă prezentată în blide de lemn şi consumată cu linguri de lemn. În timp de caniculă este de nepreţuit. Modul de preparare – gazpacho: • Legumele se spală bine, se scoate pieliţa de pe roşiile opărite, se taie în cubuleţe şi se înlătură seminţele. Castravetele se curăţă, se scot seminţele şi se taie în cubuleţe de aproximativ 1cm. • Ceapa curăţată se toacă mărunt. Usturoiul se striveşte. Ardeiul gras se curăţă de seminţe şi se taie mărunt. • Se ia jumătate din legume, se amestecă cu oţet, ulei, miez de pâine şi apă rece. Apoi se acoperă bine şi se lasă 2 ore în frigider. Legumele rămase se transferă în boluri separate şi se pun în frigider. • Înainte de servire, gazpacho-ul se bate cu telul. Se condimentează după gust cu sare şi piper. Se adaugă câteva cuburi de gheaţă.
Ingrediente: (6 persoane) 1,25 kg roşii coapte 1 castravete, 1 ceapă 1 ardei gras verde 2 căţei de usturoi 200 g miez de pâine 4 linguri ulei 2 linguri oţet de vin 1 litru de apă fiartă şi răcită cuburi de gheaţă piper, sare

Paella

		Reţetă de paella á la Valencia – un fel de mâncare clasic spaniol, provenind din frumoasa Valencia. Oricine a vâzut mâcar o datâ plajele din Valencia îşi doreşte să petreacă acolo următoarele vacanţe, delectându-se cu delicioasele specialităţi spaniole. Modul de preparare – paella: • Se clătesc boabele de fasole mari, albe, se cufundă în apă rece, fiartă în prealabil. Se lasă 12 ore. Se fierb în aceeaşi apă. • Carnea de pui şi de iepure se spală bine şi se taie bucăţi. Se spală fasolea verde. Roşiile se spală, se opăresc, se despieliţează şi se taie bucăţi. • Pe o tigaie mare se încinge ulei, apoi se frig bucăţile de pui pe toate părţile. În acelaşi ulei se pun bucăţile de iepure şi se frig bine din toate părţile. Se adaugă fasolea verde şi se prăjeşte 2 – 3 minute. Se adaugă fasolea fiartă şi roşiile tăiate. Se adaugă boia şi se amestecă. Orezul se toarnă încet şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se adaugă şofranul şi sarea. Se adaugă apă, se aduce la fierbere şi se fierbe la foc mic, cu capac. Din acest moment nu se mai amestecă. • Paella se fierbe cel mult 18 – 20 minute. Se ia jos de pe foc şi se lasă 5 minute pentru ca mâncarea "să se coacă". Se serveşte în tigaie.
Ingrediente: (4 persoane) 750 g carne de pui 500 g carne de iepure 400 g orez 250 g fasole verde păstăi 200 g fasole 100 g roşii 50 ml de ulei 800 ml apă 1 lingură de boia dulce de ardei piper, sare, şofran

Tortilla Espanola

Ingrediente: 5 ouă 5 cartofi 1 ceapă mare tocată cuburi 2 căţei mari usturoi, zdrobiţi Ulei de măsline sau untdelemn condimente sare Mod de preparare: Se taie cartofii în felii subţiri. Într-o tigaie se încălzeşte uleiul şi se prăjesc cartofii. După 4-6 min adaugăm ceapa cu usturoiul zdrobit. Călim în continuare la foc mic. Într-un vas se bat ouăle, apoi se condimentează şi se amestecă până când compoziţia devine omogenă. De îndată ce cartofii sunt moi, scurgem uleiul. În vasul cu ouăle introducem cartofii şi ceapa, apoi punem mixtura într-o tigaie şi prăjim 4-6 min pe toate părţile. Se condimentează cu sare şi cu zeamă de lămâie proaspătă. Înainte de servire aşteptăm 8-10 min.

Bucătăria spaniolă

Glosar Butifarra - cârnat de porc cu garnitură de cartofi pai sau legume, uneori servit cu ochiuri sau omletă Chorizo - cârnăciori foarte condimentaţi de porc Gazpacho - probabil cea mai cunoscută supă spaniolă, servită la rece şi preparată din legume pasirate Habas a la Catalana - fasole gătită cu şuncă şi butifarra. Poate constitui un aperitiv, în acest caz se serveşte doar cu şuncă Paella - mâncare de orez condimentat cu şofran, cu carne de pasăre, de porc, fructe de mare, ardei, mazăre şi orice alte adaosuri în funcţie de gustul şi rafinamentul bucătarului… Se serveşte proapspăt preparată, pe o tigaie imensă Zarzuela - în limba spaniolă înseamnă operetă, un titlu ce corespunde perfect spontaneităţii şi gustului acestui preparat. Zarzuela se compune din tot ceea ce poate fi pescuit din mare: crabi, creveţi, caracatiţe şi peşti albi. Toate aceste ingrediente sunt pătrunse de un excelent sos pe bază de vin şi coniac. Nu doar un gust foarte bun ci şi o masă deosebit de săţioasă Patria paell-ei şi a gazpacho-ului În vreme ce în sud domină fructele de mare, în adâncul ţărmului pe mese se găsesc cu precădere legume şi diverse sortimente de carne, iar în munţi – carne de miel şi păstăioase. Asturiei îi este specifică fasolea cu carne de porc înnăbuşită în sos de roşii – aşa zisa fabada asturiana. Cărţile de vizită a podişurilor Castiliei sunt: friptura de viţel, cea de miel, şuncile uscate (dintre care cea mai celebră este serrano) şi cârnăciorii puternic condimentaţi de porc chorizo. În Catalonia se consumă peşte preparat în diverse feluri cu legume (proaspete, gătite sau marinate), în Galicia se serveşte zarzuela de maricos – bucăţi de peşte fript înnăbuşite în sos iute din roşii, ceapă, usturoi, ulei şi vin. Valencia este patria paellei – cea mai faimoasă reţetă spaniolă din orez înnăbuşit într-o tigaie mare de fontă, cu legume, carne de pui sau fructe de mare. În întreaga Spanie se bucură de o deosebită popularitate supele reci din legume pasirate – ajo blanco (albă) şi gazpacho (roşie). Aceste specialităţi datează de pe vremea romanilor, când constituiau raţia zilnică regulamentară a fiecărui legionar staţionat în provincia pe care acum o numim Andaluzia. Alte supe specifice pentru Spania sunt: puchero – pe bază de carne de vită, cârnaţi, şuncă, găluşte, pătrunjel şi usturoi, olla porida – o ciorbă densă din carne de berbec, pulpă de viţel, carne de vită, şuncă, cârnat afumat, mazăre şi legume. După fierbere, carnea tăiată în bucăţi mici se serveşte în supa dreasă cu usturoi şi mirodenii. De o deosebită popularitate se bucură în întreaga Spanie tortillas – omlete servite atât la cald cât şi la rece. Aperitive, aperitive… Aperitivul tipic este Tapas, un adaos gratuit la un păhărel de bere numită caña. Un alt aperitiv este pintxos – practic o singură îmbucătură care a făcut faima regiunii San Sebastián. Ceva mai mari decît tapas sunt raciones. Ambele sunt compuse dintr-un singur ingredient sau produs, cum ar fi: urechile de porc la grătar, calmari în stil roman, cîrnăciori în vin. Platos combinados sunt porţii şi mai mari care reunesc mai multe produse (saleuri, salate de crudităţi, ochiuri, carne de viţel). Conform obiceiului, înainte de masă se servesc migdale prăjite, măsline verzi crude, pâine şi sosuri de roşii şi usturoi.
	Gustul ei de neuitat provine de la popoarele care au locuit în trecut pe teritoriul Peninsulei Iberice. Nemaipomenita ei „ofertă” gastronomică a fost influenţată de fenicieni, greci, romani, cartaginezi şi arabi. Variaţiunile bucătăriei spaniole sunt o oglindă a diversităţii ei regionale. Cele mai cunoscute din regiunile Spaniei sunt ţara Bascilor, Valencia, Extremadura şi ambele Castilii (Castilia La Mancha şi Castilia Leon).Ţară a corridei şi a flamencoului, a plajelor nisipoase, a miresmei de măsline şi de şofran, ţară a portocalei şi a vinului, Spania este locuită de 17 naţionalităţi. Pe străini îi surprind aici în primul rând diferenţele dintre regiuni: diferenţe de limbă, de cultură , de tradiţii artistice, peisaj şi politică. Mirosul de şofran Simplitatea mâncărurilor spaniole se datorează mirodeniilor precum şofranul, cu gustul său rafinat. Pentru condimentarea supelor şi salatelor se foloseşte uleiul de măsline care este, potrivit dieteticienilor, cea mai sănătoasă grăsime alimentară. Cel mai adesea se preparămâncăruri din peşte, fructe de mare, păstăioase şi orez. Compoziţiile sunt completate de roşii, ardei, cartofi, ouă, usturoi, ceapă, măsline, migdale şi vin. Bucătăria spaniolă îşi datorează faima unor mâncăruri ca: paella (un preparat special pe bază de orez), gazpacho (o supă servită rece, puternic condimentată), tortilla (omletă) sau tapas (diverse aperitive). Pe litoral domină mâncărurile din peşte şi fructe de mare. Enorme cantităţi de macrouri, ton, creveţi, caracatiţe, stridii sau languste se vând în marile pieţe - punctele de atracţie ale multora din oraşele costiere. Obiceiurile de masă ale sudului Conform acestor tradiţii, spaniolii îşi petrec cea mai mare parte din timp în afara casei. În consecinţă, mesele le servesc în restaurante sau cafenele. Obiceiul de a lua micul dejun în baruri este generalizat. Un asemenea bar îmbină funcţiile unei cafenele cu ale unei berării şi a unui restaurant, servind diverse feluri de mâncare în diverse momente ale zilei. Astfel, până la amiază se serveşte micul dejun care este de obicei compus din mâncăruri dulci, deşi chelnerul poate servi, la cerere, sandvişuri cu brânză sau cu mezeluri la alegere. Dupa ora 12 şi până la 16, bucătăria pregăteşte mâncăruri calde. Apoi bucătăria se închide pentru a se redeschide abia seara, când se serveşte cina. Meniul deserturilor, în afară de fructe de sezon şi îngheţată, mai conţine şi budinci şi prăjituri. Lucru interesant, spaniolii consideră excelenta cafea pe care o prepară a fi un desert. Amatorii de ceai vor fi dezamăgiţi: în Spania aproape că nu se bea ceai de loc.

Eintopf

Felul, în funcţie de componente, poate semăna cu o ciorbă, gulaş sau cu o mâncare cu sos. Fiecare alege ce-i place mai mult. Eintropf-ul a apărut într-o perioadă, când oamenii nu aveau prea mulţi bani, dar familiile de hrănit erau numeroase. Gospodinele casei îl pregăteau când nu aveau timp de gătit, de exemplu când erau ocupate « cu spălatul mare » sau secerişul. Ingrediente: • 1 l de supă de vită • carne fiartă de vită 300 g • ciuperci 300 g • macaroane cocardă 100 g • I morcov • Ulei • 4 linguriţe de smântână • sare • piper Modul de pregătire: - Macaroanele se fierb în apă cu sare, se strecoară - Se fierbe bulionul - Carnea de vită se taie felii, iar ciupercuţele şi morcovul, bucăţele mici - Ciupercuţele se rumenesc în ulei în tigaie - Se adaugă carnea şi morcovul, se toarnă bulionul fiert, se lasă să fiarbă 10 minute - Se adaugă smântâna, se amestecă, se pun condimentele - Se amestecă cu macaroanele
	Eintopf-ul în limba germană înseamnă « un vas » care, cu adevărat, este secretul acestui fel de mâncare. Toată povestea constă în faptul că într-un singur vas se pregăteşte acest fel de mâncare care înlocuieşte tot prânzul. In vas se pun costiţă sau alt fel de carne, legume, cartofi, orez sau griş ( sau orice ce avem la îndemână), se fierbe îndelung şi lent.

Kartoffelsalat

Ingrediente: • 1 kg de cartofi mici, nefărâmicioşi • o linguriţă de chimen • 2 cepe medii • 200 ml bulion (supă cubuleţe) • 100 ml oţet (poate fi de mere) • 100 ml de ulei de floarea soarelui sau din sâmburi de struguri • 2 legături de ceapă verde • 5-6 feliuţe de costiţă slabă, afumată • sare, piper Modul de preparare: - Se fierb cartofii cu coajă şi chimen timp de 25-30 minute - Se taie ceapa mărunt - Cartofii fierţi se cojesc, se taie feliuţe, apoi se presară cu ceapă - Bulionul se fierbe cu jumăate din oţet şi se toarnă imediat peste cartofi - Se condimentează după gust cu sare şi piper, apoi se amestecă uşor şi se lasă 30 de minute - Se poate turna restul de bulion cu care au fost stropiţi cartofii - Costiţa se rumeneşte în tigaie, se taie bucăţele mărunte şi se adaută în salată - Restul de oţet se bate cu uleiul într-o compoziţie cremoasă, se adaugă ceapa verde tăiată mărunt şi această compoziţie se toarnă peste salată - Restul de ceapă verde se presară salata înainte de a fi servită
	Baza sunt cartofii fierţi la care se adaugă diferite ingrediente, cum ar fi: costiţă sau ceapă, roşii sau mazăre verde, ou, boabe de porumb sau chiar portocale. Salatele de cartofi de diferite feluri sunt srrvite în mod diferit. In partea de sud a Germaniei se servesc de obicei calde sau chiar fierbinţi, în alte regiuni, la temperatura camerei. In partea de nord se preferă consumarea lor recel sosurile pentru asemenea salate sunt variate : maioneză, smântână, muştar, sos cu oţet, sos vinegret etc.

Käsekuchen

Ingrediente: Blatul: • 2 ceşti cu făină cernută • 4 linguriţe de unt, nu margarină • ½ ceaşcă de zahăr granulat • 1 ou mare • 1 linguriţă de praf de copt Budinca cu brânză: • 3 ceşti de brânză frecată • ½ ceaşcă de mălai de porumb • 1 linguriţă de sodă de copt • 1 ceaşcă de zahăr granulat • 4 ouă mari • ½ linguriţă de coajă de lămâie rasă • ½ de linguriţă de esenţă de vanilie • 1 ceaşcă de smântână acră • 1 ceaşcă de stafide Modul de preparare: Blatul sau coaja: • Într-un castron mare se amestecă toate ingredientele; se adaugă unt, se amestecă până ce aluatul devine omogen • Se împarte aluatul în două părţi • Prima jumătate acoperă fundul tigăii până la 23 de cm, cealaltă jumătate se toarnă până la linia de pe margine • Se poate încerca să se facă acest lucru cu mâinile • Se răceşte înainte de a fi umplut Budinca: - Se încinge cuptorul până la 190 grade C - Se rade brânza prin sită - Se amestecă pudra de porumb cu soda de copt - Intr-un castron mare se amestecă brânza, zahărul, ouăle, coaja de lămâie şi vanilia - Se bate până la o consistenţă omogenă - Se adaugă amestecul cu pudră de porumb şi sodă de copt - Se toarnă smântâna, se adaugă stafidele şi se amestecă - Se toarna compoziţia pregătită în blat şi se coace o oră - Miezul trebuie să fie moale - Se stinge cuptorul şi se lasă uşa deschisă - Se lasă prăjitura să se răcească la temperatura camerei - Se serveşte la temperatura camerei
	Käsekuchen-ul este un desert foarte popular nu doar în Germania, ci în toată lumea. Încă din perioada Imperiului Roman budinca cu brânză era preferată. Cea mai veche reţetă pentru budinca cu brânză dateză în izvoarele germane din anul 1596, când Anna Alarm a trecut-o pentru prima dată în cartea de bucate. 100 de ani mai târziu, în Cartea de Bucate de la Nurnberg erau amintite câtea moduri de preparare a budincii. Baza o constituie totodeauna brânza nesărată, la care se adaugă zahăr, ouă şi lapte, după care compoziţia astfel obţinută se bagă la cuptor. Cel mai adesea la budinca cu brânză se adaugă căpşuni, zmeură, coacăze roşii şi negre, vişine, afine ; fructe : mere, prune, portocale, stafide, migdale etc.

Bucătăria germană

Ziua berii - Octoberfest Germanilor le plac sărbătorile de familie şi chiar felurile obişnuite de mâncare se consumă într-un cerc mare al familiei. Oricine ştie că germanilor le place berea şi ea este băutura numărul unu în Germania. De aceea, în fiecare an se bucură de popularitate sărbătoare berei – Oktoberfest. Dintre cele mai cunoscute soiuri de bere fac parte : pils – berea tradiţională, amăruie, şi weizen – albă la fermentarea iniţială, cu 50 % pondere smalţ de grâu. În timpul Oktoberfestului se mănâncă multe mezeluri şi ciolan afumat. Nici o zi fără cafea Dintre băuturi, cafeaua este mai populară decât ceaiul. Cuvântul « Kaffeekuchen » semnifică prăjitură cu cafea, adică atunci când se bea cafea, se serveşte şi un desert preferat. Varză murată In Germania foarte populară este varza fiartă, călită şi murată. Ea a apărut pe teritoriul Germaniei cu mult timp în urmă şi de atunci îşi păstrează rolul său în bucătăria germană. Varza verde se pune la murat ca Sauerkraut, cea roşie se fiebe cu mere şi se numeşte Apfelrotkohl. In afară de varză, germanilor le plac sparanghelul. Sezonul pentru sparanghel ţine din aprilie până în iunie. În acest timp foarte multe restaurante servesc aşa numitul meniu cu sparanghel.
	Bucătăria germană are o bogată şi interesantă istorie, iar tradiţia culinară se deosebeşte destul de mult în diferite părţi ale Germaniei. Însăşi noţiunea de bucătărie unitară germană a apărut doar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu unirea landurilor germane într-un singur stat. Tradiţii regionale În partea de vest a Germaniei – Schwarwald şi Baden-Wittemberg – s-a resimţit destul de puternic influenţa Elveţiei şi a Franţei vecine. Un rol foarte important în bucătărie îl joacă legumele. Iar în sud, îndeosebi în Bavaria, se mănâncă mai multe grăsimi şi poate tocmai de aceea, mulţi ani bucătăria germană a fost considerată foarte grasă şi nu s-a bucurat de popularitate în lume. Cu toate acestea, bucătăria germană aparţine unor bucătării rafinate şi este cunoscută nu doar în Germania. Cârnaţii - produsul naţional bine cunoscut Mâncărurile din bucătăria germană sunt totdeauna hrănitoare, calorice şi foarte gustoase. Un rol important îl are carnea, îndeosebi carnea de porc, care este pregătită în mai multe feluri. Cred că nu există în lume un om care să nu fi auzit măcar o singură dată în viaţă de cârnaţii germani, de exemplu frankfurterki. Cirobele în Germania nu sunt prea populare, cea mai cunoscută este Gulaschsuppe, asemănătoare gulaşului unguresc, ciorba picantă Bohnensuppe şi ciroba denumită Zwiebelsuppe – asemănătoare supei franţuzeşti din ceapă roşie. Germanii din est gătesc deseori solianka, o ciorbă picantă ucraineană, cu bucăţi de cârnaţi. Mai cunoscută decât aceasta însă este supa cu bucăţi din aluat fiert, de exemplu supa bavareză Leberknödelsuppe. Celelalte aperitive nu sunt destul de rafinate: salată, pateu obişnuit sau carne rece. In partea de nord a Germaniei un mare rol în bucătărie îl joacă peştele şi fructele de mare. Peştele preferat este păstrăvul. Amatori de cartofi Cartofii sunt pregătiţi în bucătăria germană în mai multe feluri: copţi, prăjiţi sau adăugaţi la salate reci. Germanilor nu prea le place piureul, ei preferă aluatul fiert (knedle). O mâncare bună şi hrănitoare este Eintopf-ul: un fel de mâncare preparată într-un vas mare, care ţine loc de tot prânzul. În funcţie de ingredientele puse, el seamănă cu ciorba, cu mâncarea cu sos sau cu gulaşul. Se pune în acest vas aproape tot ce are la îndemână gospodina. Ca desert germanii servesc cu plăcere Apfelstrudelul cald, ştrudelul cu mere, de provenienţă austriacă.

Trufandaua sănătoasă

Atunci când dorim să gustăm ceva bun, putem să pregătim o rapidă şi variată salată din porumb dulce Bonduelle cu carne de pui afumat.

Conţine printre altele fibre, albumină, vitamine din grupa B, vitamina E, C, potasiu, fosfor, fier, zinc şi magneziu. Ajută la diminuarea nivelului colesterolului, micşorează riscul de arterioscleroză, boli de inimă şi cancer, are efect contra stresului, influenţează pozitiv funcţionarea sistemului nervos. Ingrediente: - 1 cutie de porumb dulce „Bonduelle“, - 1/4 pui afumat fără piele, -1/2 cutie de muguri de bambus, - ardei “chili”, - coriandru, - 1 fruct de mango, - 1 pepene galben de mărime medie, - 1 lămâie sau lime, - ulei de măsline - oţet din vin, - 1 grapefruit, - 1 portocală, - 1 kiwi, - 1/4 pepene verde

Prepararea:

Puiul, ardeiul „chili”, mango şi pepenele galben se taie în fâşii înguste Se adaugă porumbul din care s-a scurs apa, mugurii de bambus şi coriandrul. Se prepară sosul tropical din sucul de lămâie, ulei de măsline,oţet din vin, grepfruit, portocală, kiwi ,si pepene verde. Salata se amestecă cu sosul şi se condimentează după gust. Se serveşte pe un platou cu diferite feluri de salate şi cu fructe tăiate în felii mari.

Aperitive la modă

Alimentaţia sănătoasă nu este pentru mine?		Rezultă deci, că cel mai mare adversar al alimentaţiei noastre, al greutăţii şi bunei stări de spirit este înainte de toate tempo-ul rapid al vieţii sau pur şi simplu comoditatea, care ne împing spre îndoparea cu mâncare nesănătoasă. „Repede” nu trebuie să însemne „nesănătos” Este oare renunţarea la o alimentaţie sănătoasă într-adevăr inevitabilă? Bineînteles că nu! Legumele „Bonduelle” ne dau posibilitatea de a prepara rapid mâncăruri simple, dar sănătoase, care nu ne oferă prea multe calorii, dar completează necesarul de elemente hrănitoare al organismului.
Vrei să te hrăneşti sănătos dar mereu întâmpini greutăţi? Lipsa timpului şi în consecinţă “înghiţirea” mâncării pe fugă, în locul unei mese de prânz solide – un lunch grăbit într-un restaurant fast-food sau un baton de ciocolată. Te gândeşti: cum să mă hrănesc sănătos... Nu am cum – hrana sănătoasă necesită mult timp. Alimentaţia sănătoasă este un mit, în lumea de azi este imposibil.

Somon cu alune

		Mod de preparare: 1.Într-o fărfurie adâncă se bat ouăle cu o lingură de apă 2. Într-o fărfurie separată se amestecă pesmetul, condimentele şi alunele 3. Fileurile de somon se înmuiesc în ouăle bătute, apoi în amestecul din pesmet, condimente şi alune. 4. Astfel preparate, se coc în cuptorul încălzit în prealabil la temperatura de 200 C timp de circa 12 min. până când capătă o culoare maronie. 5. Se servesc cu lămâie tăiată în patru.
Ingrediente: - 700 g fileuri de somon - 2 ouă - un pahar de pesmet - 0,5 linguriţă pătrunjel uscat - 1 linguriţă cimbişor - 1 linguriţă ardeii - 0,5 linguriţă piper macinat grosolan - 1 linguriţă busuioc - ¾ pahar alune tocate fin - lămâie

Kugel cu macaroane

		Mod de preparare: 1. Se fierb macaroanele şi apoi se clătesc cu apă rece. 2. Se topeşte untul 3. Se bat ouăle 4. Se amestecă macaroanele fierte, brânza de vacă,150 g de zahăr, zahărul vaniliat şi smântâna 5. Compoziţia se toarnă în tavă 6. Se amestecă separat fulgii de porumb, restul de zahăr şi scorţişoara 7. Se presară compoziţia în tavă Se coace în cuptor circa 50 min. la temperatura de 190 C.
Ingrediente: - 450 g smântână - 5 ouă - 600 g brânză de vacă - 75 g unt - 500 g macaroane cu ouă - 200 g zahăr - 3 linguriţe zahăr vaniliat - ¾ pahar fulgi de porumb - 2 linguriţe scorţişoară

Bucătăria evreiască

Bucătăria evreiască este un adevărat turn Babel în care sunt adunate cele mai bune mâncăruri din lume.

Bucătăria şi istoria ei

Când vorbim despre bucătăria evreiască trebuie să ţinem minte că ea este rezultatul istoriei furtunoase şi bogate a acestui popor. Bucătăria evreiască combină trei elemente: influenţele culinare din ţările în care locuia diaspora evreiască, legea care rezultă din religie şi tradiţiile sărbătoreşti evreieşti. Din cauza şederii evreilor într-o anumită ţară timp de sute şi uneori mii de ani, tradiţiile bucătăriilor se pătrundeau treptat şi mereu largeau bogăţia gusturilor ...

„Kaşrut” – mâncare koşeră

Regulile care provin din Tora (cele cinci cărţi ale lui Moise) sunt respectate de către evreii ortodocşi. Măncărurile se împărţesc în cele permise (kaşer) şi cele interzise (teref). Deosebit de interesante sunt unele reguli şi principii ale bucătăriei koşer:

- Este permisă consumarea animalelor acvatice, dar numai a celor care au înotătoare şi solzi.
- Fructele pot proveni numai de la copacii mai bătrâni decăt 3 ani.
- Măncărurile care conţin lapte şi cele din carne nu pot fi consumate împreună ci numai după câteva ore de pauză.
- Toate produsele trebuie să fie controlate de către un rabin care verifică dacă alimentele respective sunt koşer şi le conferă certificate corespunzătoare.

Istoria furtunoasă a poporului evreiesc din secolul XX a influenţat respectarea regulilor şi a principiului „kaşrut”. În trecut, aproape toţi evreii îi ţineau, astăzi se evaluează că de exemplu în Statele Unite o face numai 25 - 30 %.

Tradiţiile culinare ale evreilor



În cadrul diasporei evreieşti s-au creat două tradiţii culinare fiind rezultatul împărţirii poporului evreiesc în evreii aşkenazi, care secole întregi locuiau în Europa Centrală şi cea de Est şi evreii sefarzi, care locuiau în ţările de pe malul Mării Mediteraneane. Astfel, o mâncare tradiţională pentru şabat al evreilor aşkenazi poate fi alcătuită din carne de pasăre sau de vacă friptă, cartofi şi „ţimes” din morcov, în timp ce evreii sefarzi vor mânca mai multe salate, frunzele viţei de vie umplute şi cuşcuş

Exemple de măncăruri aşkenazi

Peştele gefilte pregătită tradiţional prin decojire, filetare, tăiere în bucăţi, tocare, amestecare cu un ou, ceapă, sare şi piper; formare în „mingi” şi fierbere în supă de peşte la foc mic

Supe, mai ales bulion de pui. La supe se adaug macaroane de casă (lokşen), sau colţunaşi (knedlah). În timpul pregătirii supelor, de regulă nu se foloseşte carnea sau grăsimea. Exemple de supe – borş, supă cu crupe.

Carne friptă (Gebrattens), tocată, cu marinată din oţet (essig fleish) sunt modurile preferate de a pregăti carnea. Cel din urmă se prepară astfel: se adaugă zahăr, frunze de dafin, piper, stafide, sare şi un pic de oţet la carnea pe jumătate friptă şi se frige în continuare.

Ţimes, alcătuit în principal din legume sau fructe fierte şi carne. Legumele cele mai populare sunt morcovul şi napul, din fructe cele mai preferate sunt perele, merele, smochinele, prunele.

Exemple de măncăruri:

- Apfelştrudel
- Gulaş
- Baba ghanoush
- Babka
- Colţunaşi (Kneidlach)
- Babel
- Baclava
- Borş
- Chalah
- Latex
- Kugel
- Lekah
- Supa Lokshen
- Ma’amoul
- Şniţel
- Vinul Malaga
- Ţimes
- Pastrami
- Maca
- Scrumbie în oţet
- Compot din prune
- Halva
- Sufganiot

Cuisses de grenouilles

Ingrediente: (3 persoane)
30 pulpe de pui de baltă
1 lămâie
300 ml vin alb sec
30 ml bere blondă
20 ml smântână
100 g unt
un gălbenuş crud
100 g unt
100 g făină albă
2 căţei de usturoi
2 şalote (ceapă franţuzească - Allium ascalonicum)
pătrunjel verde tocat
piper, sare

Reţetă de pulpe de pui de baltă (Cuisses de grenouilles) – cea mai celebră mâncare franţuzească în lume şi un exemplu al aşa-zisei fusion cuisine. Un fel de mâncare ce stârneşte deopotrivă admiraţie şi controverse. Ingredientele accesibile permit pregătirea acestei mâncări în tihnă, acasă.

Mod de preparare a pulpelor de pui de baltă - Cuisses de grenouilles:
• Pulpele udate cu bere se pun în castron, după două ore se strecoară.

• Apoi pulpele se tăvălesc în făină. Șalotele tocate şi usturoiul se aruncă pe untul topit şi încins, apoi se adaugă treptat şi puii de baltă. Se prăjesc aproximativ 10 minute, cu grijă, ca să nu se ardă. Se condimentează după gust, apoi se adaugă vin alb şi se fierb înăbuşit timp de încă 10 minute.

• Gălbenuşurile se bat şi se amestecă cu smântâna. Sosul astfel creat se toarnă peste carnea din castron. Apoi se adaugă sucul de lămâie şi pătrunjelul.

• Pulpele se servesc în sosul în care au fost înăbuşite.

Somon marinat

Ingrediente: (3 persoane)
100 g linte verde
3 bucăţi de somon proaspăt, dezosat
1 şalotă (ceapă franţuzească - Allium ascalonicum)
½ de morcov tăiat în cubuleţe
un căţel de usturoi
3 boabe de piper negru
o frunză de laur

Sosul:
1 ½ linguri sos de soia
1 lingură de ulei
un vârf de cuţit de rădăcină de ghimbir
un pic de wasabi praf
şalota trebuie tăiată în cubuleţe

Marinata:
apă
sucul stors dintr-un sfert de lămâie
jumătate de pahar de sos de soia blond
un vârf de cuţit de rădăcină de ghimbir
o linguriţă de wasabi praf
un căţel de usturoi strivit

Modul de preparare a somonului marinat cu linte:
• Ingredientele marinatei se amestecă, se toarnă peste somon şi se lasă câteva ore în frigider.

• Lintea se fierbe cu boabele de piper, usturoiul şi frunza de laur; se sărează la sfârşitul fierberii. După fierbere lintea trebuie să rămână fragedă.

• Morcovii se fierb o perioadă scurtă de timp, se strecoară, şi se răcesc cu apă pentru a rămâne fragezi.

• Lintea se amestecă bine cu morcovii, cu şalota şi cu sosul. Se lasă un timp, pentru ca să se întrepătrundă gusturile.

• Somonul se scoate din marinată, se usucă şi se taie în felii foarte subţiri. Feliile se aşează într-un strat subţire pe farfurie, pe acest strat se formează o piramidă din salată de linte.

Bucătăria franceză

Conform multor gurmanzi este considerată drept cea mai bună bucătărie din lume. Legată indivizibil de cultura poporului, este leagănul artei culinare şi un rai pentru bucătari.

Faima sa, care radiază în întreaga lume, face ca pe teme culinare să poată discuta aproape orice francez, indiferent de instruire sau pătură socială.
Bucătăria francezului de rând este un element nelipsit al vieţii cotidiene, nu fără motiv francezii creând arta savoir – vivre.

Delicatesele franceze
La fel ca alte bucătării naţionale, bucătăria franceză este renumită prin specialităţile sale, a căror enumerare te face doar să salivezi. În schimb există şi specialităţi, asupra cărora trebuie să te convingi, de ex. cârnaţii francezi preparaţi din măruntaie.
Dacă totuşi te vei încumeta să alegi specialitatea caracteristică a bucătăriei franceze, aceasta este fără îndoială bagheta. La popularitatea ei contribuie raportul specific al francezilor faţă de produsele de patiserie. Acestea sunt un element însoţitor al fiecărui fel de mâncare.


Meniul zilei
Francezii aleg foarte atent produsele pentru fiecare masă, meniul este dependent de sărbătoarea din calendar, nivelul festivităţii, momentul zilei sau pur şi simplu de fantezia bucătarului.
Ora meselor se schimbă în funcţie de regiune, însă putem să admitem, că micul dejun, format din cafea, ceai sau ciocolată fierbinte servite împreună cu un corn cu gem, este consumat între orele şapte şi zece dimineaţa. Prânzul este servit la amiază, iar cina, care începe cu o supă - în jurul orei douăzeci.


Melcii…
Melcii îşi datorează popularitatea în bucătăria franceză lui Antoine Carem – creatorul „Elogiului bucătăriei franceze”. Aceste mici moluşte, preparate cu unt, usturoi şi pătrunjel, au devenit aşa de populare, încât au fost create farfurii speciale cu adâncituri pentru melci şi cleşti cu ajutorul cărora se ţine cochilia fierbinte, făcând posibilă înfigerea furculiţei cu doi dinţi în melc.
Amatorii acestor moluşte câteodată nu îşi dau seama prin ce proces complicat trec melcii, înainte să ajungă în farfurie. Pentru ca organismul lor să fie curăţat de resturile de mâncare, sunt supuşi unei lipse de hrană timp de 10 zile. În continuare sunt supuşi unei spălări triple, sunt gătiţi, răciţi şi din nou gătiţi. Apoi sunt introduşi răciţi în cochiliile sterilizate, care unse cu unt de usturoi pot fi servite pe farfurie.

Bogăţia de brânzeturi

Uriaşa diferenţiere regională a Franţei, precum şi climatul schimbător, peisajul, diversitatea raselor animalelor crescute, îşi găsesc imaginea în numeroasele tipuri de brânză, în număr de circa 370.
În funcţie de modul de producţie, pot fi diferenţiate Brânzeturi proaspete, moi cu coaja acoperită de mucegai alb, brânza cu coajă spălată, brânza cu mucegai albastru natural, brânza din lapte de capră, presate la cald sau rece.
Brânza constituie un element caracteristic al mesei franceze, este servită la prânz şi la cină pe tavă de lemn.

Vinul
Francezii îl beau în loc de apă, lapte, ceai sau bere. Le-ar fi dificil să trăiască fără cel puţin un pahar în timpul unei mese delicioase. Zilnic beau mărci puţin cunoscute, cel mai des provenite din mici podgorii locale, în schimb la sărbătorile mai importante, vinuri de marcă şi cunoscute. Se apreciază, că francezul de rând consumă 100 de litri pe an din această băutură alcoolică nobilă.